Vești de la Utrecht: „A ieșit din starea de panică”

Vești de la Utrecht:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lupta pe care o dă în aceste zile Mihai Neșu nu arată deocamdată
niciun rezultat. El este în continuare în stare stabilă, și a
reușit să-și mai revină din panica de care fusese cuprins.

Din păcate, evoluția stării de sănătate a lui Neșu nu cunoaște
nicio ameliorare, fiindcă fundașul nu poate nici acum să-și miște
mâinile și picioarele. „Starea lui Mihai a rămas stabilă, conform
medicilor. El, momentan, nu comunică decât cu rudele, așa că nu
cunoaștem foarte multe detalii. Pot să vă spun doar că a ieșit din
starea de panică pe care o avea la început și așteaptă și el să-și
revină. Încă nu-și simte mâinile și picioarele, așa că nu pot spune
cât de optimist este în privința evoluției sănătății sale”, a
dezvăluit ieri pentru ProSport ofițerul de presă al lui Utrecht,
Marcel Paapst.

„Psihologul clubului stă tot timpul la dispoziția celorlalți
jucători, fiindcă și lor le greu să-și revină atât de rapid. Schut
a început să se antreneze normal, dar încă este afectat”, a
completat acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×